Se afișează postările cu eticheta Bucătăria Românească. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Bucătăria Românească. Afișați toate postările

Ciorbă Rădăuțeană

 

Ingrediente pentru rețeta Ciorbă Rădăuțeană

1 kg pui sau pulpe pui cu os
2 morcovi, 
2 cepe, 
1 rădăcină pătrunjel
1 rădăcină păstârnac
1-2 tije țelină/apio
1 ardei kapia
300 g smântână  grasă
4 gălbenușuri, 
100 ml otet, 
sare

pentru un plus de culoare: 2 morcovi, 1-2 linguri ulei,
pentru servit: ardei iute, smântână, oțet, mujdei, pătrunjel verde

Mod de Preparare:

 

Puiul se taie în bucăți potrivite . 


Dintr-un pui întreg se obțin 8 bucăți.
Eu am folosit 4 pulpe mari pe care le-am tăiat în două și am obținut tot 8 bucăți.
Se pregătesc legumele.


Legumele se curăță, se spală și se lasă întregi.

Se pun bucățile de pui într-o oală mare.
Se adaugă 3-4 litri apă și 1 linguriță de sare.
Se pune la fiert.
Se înlătură spuma formată.
Se lasă la fiert 20 minute.
Se adaugă legumele și se fierb 30 minute.
Când legumele sunt fierte se scot din supă, împreună cu carnea.
Se strecoară supa în altă oală și se pune la fiert.

După ce s-a mai răcit, carnea se dezosează și se taie fâșii.
Se adaugă în supă.


Se amestecă gălbenușurile  cu smântâna și oțetul până la omogenizare.


Se va lua un polonic din supa fierbinte și se toarnă treptat în sosul de smântână, amestecând continuu, pentru a nu se coagula instant sosul când se adaugă în ciobă .




Pentru a obține o culoare mai intensă a ciorbei, se călesc 2 morcovi rași în puțin ulei.
Se adaugă o cană de apă și se lăsă să fiarbă 2-3 minute.


Se strecoară și se adaugă  în ciorbă.


Ciorba se servește fierbinte.
Se servește cu ardei iute, mujdei de usturoi, smântână și oțet.
 
Poftă bună!

Sarmale în foi de varză murată

 


Ingrediente pentru rețeta Sarmale in foi de varză murată


aprox. 50-60 foi de varză murată
300 g carne tocată porc
300 g carne tocată vită,
150 g costiță afumată- opțional - pentru un gust de afumătură
  50 g orez, 
2 cepe, 
1 morcov,
piper,
3-4 linguri pastă de roșii,
boia dulce si/sau iute, 
cimbru

 

Mod de preparare:


Din 2 verze se scot cu ușurință 50-60 foi perfecte pentru sarmale.
Frunzele de varză se desfac mult mai ușor, dacă se scoate cotorul de la varză.
De la fiecare frunză se scoate nervura de pe mijloc.
Dacă frunzele sunt foarte mari, se pot obține 2 foi.
Restul de varză se toacă mărunt.


Ceapa tocată se călește în puțin ulei.
Se adaugă morcovul ras.
Se adaugă orezul spălat și scurs.
Se lasă 10-15 minute la răcit.

Se amestecă carnea tocată de porc cu carnea de vită.
Se adaugă amestecul de orez cu ceapă și morcov.
Se condimetează cu sare, piper, cimbru și boia.


În fiecare frunză de varză se pune câte o linguriță din amestecul de carne.


Se împăturește.


Se aduc lateralele înspre mijloc și se rulează.


Într-o oală de inox sau de teracotă se așează un start de varză tocată.
Se adaugă 1-2 linguri de pastă de roșii.
Se aranjează sarmalele una lângă alta.


Când se termină de aranjat sarmalele, se acoperă cu un alt start de varză tocată.
Se adaugă 1-2 linguri de pastă de roșii.


Se adaugă costița afumată, tăiată felii. 
Se mai poate presăra și o linguriță cu cimbru uscat.
Se acoperă cu câteva frunze de varză.
Se adaugă apă cât să acopere cu 1-2 cm peste.
Se stropește cu o lingură de ulei.


Se dau la cuptor pentru 2 ore.
Sarmalele se servesc calde cu mămăligă și ardei iute.

Poftă bună!

Mămăligă cu brânză și cârnați - Taci și înghite

 


 Ingrediente pentru Mămăligă cu brânză și cârnați - Taci și înghite

300 g mălai,
1,5 l apă
150 g brânză telemea de vacă sau oaie,
50  g unt,
200 g cîrnați afumați,
1 lingură ulei,
2 ouă,
smântînă
opțional: pentru o mâncare mult mai consistentă 100 g brânză burduf  și 100 g bacon 

Mod de preparare:
 
Se pune apa la fiert.
Se adaugă o linguriță de sare.
Când începe să clocotească, se adaugă mălaiul în ploaie, amestecând continuu cu un tel.
Se lasă să fiarbă până se desprinde ușor de pe margini.
Mămăliga nu trebuie să fie vârtoasă, trebuie să fie moale.


Cârnații se taie felii subțiri și se prăjesc în ulei.


Se unge cu unt un vas termorezistent și se pune  restul de unt tăiat cubulețe.


Se adaugă jumătate din cantitatea de mămăligă și se presară brânza și cârnații.


Se acoperă cu restul de mămăligă.
Într-un vas se bat 2 ouă cu 1 lingură de smântână.


Acest amestec se adaugă în vasul termorezistent peste mămăligă.


Se dă la cuptor  30 -40 minute sau până se rumește frumos deasupra.




Se servește după minim 30 minute de când se scoate din cuptor, dar mare atenție și atunci este foarte fierbinte.
Se servește opțional cu smântână deasupra sau o porție de murături asortate.

Poftă bună

Ardei umpluți cu carne și orez


Ingrediente pentru rețeta Ardei umpluți cu carne și orez

6-8 ardei grași  
500 g carne de porc sau amestec de carne de porc și vită
50 g orez,
1 ceapă,
1 morcov,
1-2  rosii,
1 legatură mărar,
1 linguriță boia dulce sau iute 
ulei,
sare,
piper,
2 linguri făină.
2 linguri pastă de rosii,
Pentru servit:
100-200 ml smântână sau iaurt grecesc
1 legătură pătrunjel,
 

Mod de preparare  

Se taie capacul de la ardei, nu se va arunca.
Ardeii se curăță de semințe, se spală și se scurg de apă.


Carnea se trece prin masina de tocat și se amestecă cu 2 ouă, mărarul tocat mărunt și se condimentează cu sare, piper și boia dulce sau iute.



Curățăm o ceapă, o spălăm și o tocăm mărunt.
Curățăm un morcov, îl spălăm și îl dăm pe răzătoarea cu găuri mici.
Călim ceapa tocată în 2 linguri de ulei până devine aurie, adăugăm morcovul ras și amestecăm.
Adăugăm orezul și 50 ml apă.
Amestecăm și lăsăm pe foc până se evaporă tot lichidul.



Se amestecă carnea cu orezul.
Se umplu ardeii grași cu amestecul de carne cu orez.
Se presară puțină făină deasupra și se pune din nou capacul ardeiului ( spălat și curățat bine).
 
Ardeii se așează într-o cratiță.
Se toarnă apă cât să acopere minim jumătate din ardei și se pot stropi și cu puțin ulei.


Se acoperă cu capac și se dau la cuptor pentru o oră.
Adăugăm pasta de roșii și amestecăm ușor.
Se dau iar la cuptor pentru 30 minute, de data aceasta fără capac pentru a se rumeni frumos deasupra.
 
Se servesc cu pătrunjel verde tocat mărunt și cu smântână sau iaurt grecesc.

Poftă bună!

Ciorbă de burtă

 

 Ingrediente pentru Ciorbă de burtă


1 kg burtă de vită
500 g oase de vită
2+2 morcovi, 
2 cepe, 
1/2 linguriță piper boabe, 
1-2 frunze de dafin, 
500 g smântână  
5 gălbenușuri, 
100 ml otet, 
1-2 linguri ulei,
sare

pentru servit:
ardei iute
smântână
oțet
mujdei

Mod de Preparare:

 

Burta de vită și oasele se lasă 10 minute în apă rece.
Ceapa se curăță, se spală și se va lăsa întreagă.
Morvovii se curăță, se spală și folosim 2 din cei 4, pe care putem să-i tăiem în jumătate, în cazul în care șunt mai mari.
Burta și oasele se scurg de prima apă și se pun în altă apă curată - cât să acopere burta și oasele și încă 10 cm în plus.
Se adaugă cepele și morcovii, frunzele de dafin și boabele de piper.
Este de recomandat o oală de presiune și se vor fierbe pentru 45 minute de când începe să fluiere.

După cele 45 minute de fierbere, se va lăsa oala nemișcată pentru o oră - pentru a elibera toată presiunea treptat.

Se va scoate burta și oasele din oală.
Zeama se va strecura în altă oală.
Se aruncă oasele, morcovii, ceapa, frunzele de dafin și boabele de piper.
Când s-a mai răcit, burta se va tăia în fâșii de 3-5 cm, după care se vor adăuga în zeama strecurată care se va pune iar pe foc.

Gălbenușurile se amestecă cu smântâna și oțetul până la omogenizare.
Pentru a nu se coagula instant sosul când se adaugă în ciobă, trebuie diluat înainte.
Se va lua un polonic din zeama fierbinte și se toarnă treptat în sosul de smântână, amestecând continuu.


Pentru a obține o culoare mai intensă a ciorbei, eu mereu călesc 2 morcovi rași în puțin ulei.
Adăugăm și o cană de apă și lăsăm pe foc 2-3 minute să fiarbă.
Se strecoară și se adaugă zeama în ciorbă.



Se condimetează cu sare.

Ciorba se servește fierbinte.
După gust se mai poate adăuga mujdei de usturoi, smântână și oțet.
Pentru cei care preferă și iute, serviți cu ardei iute.

Poftă bună!
 

Papanași

 

Ingrediente pentru Papanași - 6 bucăți mari


500 g brânză de vaci,
2 ouă,
20 g zahăr vanilat,
un praf de sare,
1 linguriță esență de vanilie,
300 + 50 g făină
10 g praf de copt,
1 lingutiță bicarbonat de sodiu
ulei pentru prăjit
dulceașă de afine sau vișine
smântână pentru servit - 2-3 linguri pentru fiecare papanaș

Mod de preparare:

Brânza de vaci se amestecă bine până devine pufoasă, fără cocoloașe.


Se amestecă brânza de vaci cu ouăle, zahărul vanilat, esența de vanilie și sare.



Multe rețete conțin și foarte mult zahăr, eu am optat pentru eliminarea lui, zahărul vanilat și dulceața fiind destul.
 
Se adaugă 300 g făină cernută  împreună cu praful de copt și bicarbonatul de sodiu. 


Se amestecă până la omogenizare.
Se transferă aluatul pe o planșetă de lemn sau silicon și se rulează.



Se taie capetele, iar restul aluatului se împarte în 6 părți aproximativ egale.

 

Vom presăra pe planșetă restul de făină - 50 g.
Din fiecare capăt vom face câte 3 bile, pentru că vom avea nevoie de 6 bile în total.
Din celelalte părți vom modela gogoși cu o gaură în mijloc.


 
Se vor prăji pe rând în ulei pe ambele părți până se vor rumeni.
Atenție pentru că iși măresc volumul la prăjire.




Se servesc fierbinți cu câte 2-3 linguri de smântână și 2-3 linguri de dulceață.


Dulceața ar trebui să fie o dulceață de vișine, aceasta fiind un pic mai acrișoară, merge de minune. 
Poftă bună!