Se afișează postările cu eticheta Bucătăria Franceză. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Bucătăria Franceză. Afișați toate postările

Boeuf Bourguignon - tocăniță de vită cu sos de vin roșu

 


Ingrediente pentru rețeta Boeuf Bourguignon - tocăniță de vită cu sos de vin roșu


900 g carne vită/vițel
2 linguri făină
150 g bacon
3 linguri ulei
2 cepe
2 morcovi 
5 căței usturoi
500 ml vin roșu 
500 ml supă vită/legume
10 ml coniac
300 g ciuperci champignon
50 g unt
1 lingurită cimbru uscat
1 linguriță rozmarin uscat
1 foaie dafin
1 lingură pastă de roșii
sare
piper


Mod de preparare:

Se pregătește carnea, se spală, se zvântă și se taie cubulețe potribvite.
Se presară 2 linguri de făină și se amestecă pentru a ajunge făină pe toate bucățile.


Într-o tigaie încăpătoare, se călește  în ulei baconul tăiat cubulețe.


Se scoate pe un platou.
În aceeași tigaie se adaugă câteva bucăți de carne, fără a se îngrămădi.


Se prăjește câte 1 minut pe fiecare parte.
Se repetă operația până la terminarea tuturor cubulețelor.
Se scot în platoul cu bacon.


Se prăjește ceapa tăiată julienne.
Se adaugă morcovul tăiat rondele.


Se amestecă.
Se readuce carnea și baconul în tigaie.
Se adaugă usturoiul tăiat feliuțe, foaia de dafin, rozmarin, cimbru, coniacul și vinul.
Se amestecă bine.



Se acoperă carnea cu supa de vită/legume și se adaugă 1 lingură pastă de roșii.
Se lasă la foc mic să fiarbă  acoperit pentru aproximativ 2 ore.

Cu 30 minute înainte se pregătesc ciupercile.
Dacă ciupercile sunt mari se taie în două sau patru.

Într-o tigaie se topește untul și se adaugă și puțin ulei pentru a nu se arde untul.
Se adaugă ciupercile  și se prăjesc până devin rumene.


Ciupercile se adaugă peste carne și se amestecă.
Când sosul s-a îngroșar tocănița este gata.
Se servește cu piure de cartofi sau cartofi fierți.


Poftă bună!

Pui provencal cu roșii și măsline

 


Ingrediente pentru  Pui provensal cu roșii și măsline

1 kg pui -  piept sau/și pulpe 
sare
piper
boia dulce
1 lingură ierburi de provence uscate
2 linguri ulei de măsline
1 lingură unt
1 ceapă roșie tăiată 
5-7 căței de usturoi
400 g roșii cherry în suc de roșii
100 g măsline verzi fără sâmburi
frunze pătrunjel verde pentru ornat

Mod de preparare:

Se condimentează puiul cu sare, piper, boia și ierburile de provence.
Se stropește cu o lingură ulei de măsline și se așează într-o tavă rezistentă cu capac.
Se dă la cuptor pentru 1 oră.



Între timp se pregătesc celelalte ingrediente.
Ceapa se curăță, se spală și se taie julienne.
Usturoiul se curăță și se taie feliuțe.


Într-o lingură de ulei și una de unt se călește ceapa pănă devine aurie.
Se adaugă usturoiul și se amestecă.
Se adaugă roșiile cherry împreună cu măslinele.
Aducem la clocot apoi oprim focul.


După 1 oră de stat puiul în cuptor, scoatem capacul și adăugăm amestecul de roșii cu măsline.
Puiul se scoate deasupra și se mai dă la cuptor, fără capac pentru 30 minute.



Servim fierbinte ca atare ornată cu frunzulițe de pătrunjel sau adăugăm ca și garnitură un piure pufos de cartofi cu mult unt. 

Poftă bună!